„Rătăcise pe străzi, fusese bătut. Îi lipsea din blana de pe coadă şi de lângă urechi şi era foarte slab. Stătea într-un colţ calm, uitându-se la mine. Am simţit imediat că trebuia să îl iau de acolo”, povesteşte Kayla, potrivit Gândul.
Kayla ştia că trebuie să acţioneze repede, în contextul în care 15 câini de la adăpost fuseseră eutunasiaţi, potrivit BoredPanda.com.
„Oricare dintre ei risca să fie eutanasiat. În special cei foarte bolnavi erau expuşi riscului, iar printre aceştia se număra şi Russ”, spune Kayla.
În următoarea zi, Kayla s-a dus la adăpost şi a început să completeze actele de adopţie.
„Într-o noapte stăteam pe canapea, făcându-mi temele şi a încercat să vină lângă mine”, povesteşte Filoon. Prietena sa i-a făcut poză, a urcat-o pe reţelele de socializare, iar aceasta s-a viralizat imediat.